PACHETUL ROȘU
53.00 lei Prețul inițial a fost: 53.00 lei.34.45 leiPrețul curent este: 34.45 lei.
O relatare plină de candoare despre bucuria de a dărui și despre grija necondiționată față de aproapele.
Format: 20×28,8 cm/copertă cartonată/hârtie offset, 170g/mp
Număr de pagini: 32
Autor: Linda Wolfsgruber
Ilustrator: Gino Alberti
Anul apariției: 2021
Vârsta recomandată: 5+
ISBN: 978-606-9071-42-7
Cum arată în viziunea ta o listă a lucrurilor pe care le poți dărui? Eu mă gândesc la iubire, la ceai, la blândețe și la îmbrățișări. Firește că poți dărui și cărți, răbdare, turtă dulce sau zâmbete. În plus, te-ai întrebat vreodată cum ar fi să-ți ambalezi prețuirea pentru Celălalt într-un… pachet roșu? Desigur că nu un pachet roșu oarecare, ci unul de poveste; una scrisă de Linda Wolfsgruber, ilustrată de Gino Alberti și intitulată chiar așa − „Pachetul roșu. Poveste despre bucuria de a dărui”.
Istoria obiectului misterios își are începutul într-un sat învăluit în zăpadă, în timpul vacanței Anei petrecută la bunica. Astfel, după obișnuita vizită la magazin, bunica se mâhnește de faptul că nimeni nu mai are timp să stea la taifas. Și, odată ajunsă acasă, îi vine o idee: femeia pregătește un pachet roșu care ascunde un secret.
A doua zi de dimineață, Ana și bunica ei iau pachetul roșu și pornesc la drum, întâlnindu-l pe pădurarul care locuia singur. Fetița îi înmânează acestuia darul, dar îl roagă totodată să nu îl deschidă, pentru ca ceea ce se afla înăuntru să nu se piardă. În același timp, bunica îl asigură pe pădurar că interiorul ambalajului tăinuiește ceva minunat. În urma acestei întâlniri, mirarea bărbatului este atât de profundă, încât întâmplarea trebuia degrabă povestită!
Așa că, pădurarul merge în întâmpinarea coșarului, pentru a-i împărtăși bucuria sa lăuntrică, dăruindu-i tocmai pachetul roșu. Și coșarul îl dă mai departe – Antoniei, fetița cu febră. Iar aceasta, și mai departe prietenilor ei. În final, pachetul roșu ajunge iar la bunica, găsind-o, de astă dată, pe peronul gării, tristă din pricina plecării nepoatei.
Așadar, perindarea pachetului roșu printre locuitorii satului începe și se sfârșește în același punct: brațele bunicii. Din acestă perspectivă, femeia este factorul de coeziune al unei întregi comunități, datorită simbolisticii pe care aceasta o proiectează asupra unui obiect banal. În această lumină, pachetul roșu devine pretextul care oprește timpul în loc, permițându-le oamenilor să se observe, să dialogheze, să empatizeze. Ba mai mult decât atât, prezența lui scoate la iveală altruismul și generozitatea, întrucât niciunul dintre beneficiari nu-și păstrează darul pentru sine. Iar odată cu redirecționarea, fiecare posesor temporar propagă asupra aproapelui urarea de noroc și fericire, secretul obiectului buclucaș fiind în felul acesta desvrăjit.
În acest univers de poveste, se evidențiază un ambalaj viu colorat, reprezentat în scene de viață cotidiană. Dar dincolo de acest aspect, se poate observa bucuria de a dărui. Iar consecința survenită gestului este aceea că darul îi aduce pe oameni… împreună!